Nitro

        -metoda meanica de dispersie.
        -metoda electrocondensarii
        -metoda electrodepunerii
        -metoda descompunerii termice
        -metoda precipitarii chimice

        Dintre acestea prima metoda este cea mai putin eficienta, iar ultima
este la indemina oricui si este cea mai simpla.

Metoda electrodepunerii
  ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
este folosita pentru a se obtine lichide magnetice
  cu mediul de dispersie, mercurul.
Intr-un vas de sticla se introduce un amestec de Sulfat de Fe si Sulfat de
Ni si o cantitate oarecare de apa.
  De asemenea se mai introduce si o cantitate suficienta de Hg, care joaca
rolul electrodului negativ (catod) in timpul dispersiei, iar un alt electrod
sub forma de disc ce nu se afla in contact cu mercurul, joaca rol de electrod
(+) (anod).
 Este necesar ca pH-ul electrolitului sa fie mentinut la valoare constanta de
9,3-9,5.
 La trecerea curentului electric are loc procesul de electroliza care formeaza
particule fine de Fe-Ni la electrodul negativ (Hg). Dimensiunile particulelor
formate sunt dependente de valoarea si stabilitatea curentului de alimentare.
 Dupa un timp suficient de mare, se obtin particule magnetice Fe-Ni intr-o
concentratie suficienta pentru ca lichidul magnetic pe baza de Hg sa raspunda
la actiunea unui cimp magnetic.

Metoda precipitarii chimice
  ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
In vase de sticla cu capacitatea de cel putin
1 l se prepara solutiile: 10,8 g FeCl3+6H2O in 300 ml apa distilata si 5,6 g
FeSO4+7H2O in 300 ml apa distilata, se amesteca si se agita puternic, dupa
care se adauga o solutie de 10g NaOH in 100 ml apa. Se obtine un precipitat
negru brun care se decanteaza. Se procedeaza la o spalare repetata cu apa pina
cind pH-ul solutiei devine neutru (pH=7)
        Se face apoi o peptizare cu HCl (0,1 N) dupa care se spala din nou. Se
face o spalare cu acetona sau alcool pina la indepartarea apei.
        Se obtin 4,5 g de pulbere de magnetita cu diametrul mediu al
particulelor de 100 .
        Se amesteca pulberea cu o cantitate oarecare de toluen si 2 ml acid
oleic, incalzinduse pina la 90-100øC, timp in care se evapora toluenul,
obtinindu-se o pasta care se disperseaza in proportia dorita intr-un lichid
purtator (de exemplu, petrol lampant).
        Pentru omogenizare, se agita puternic sau se introduce intr-o moara cu
bile timp de 20-40 ore.
        Caracteristicile magnetice ale lichidului depind de proportia dintre
amestecul pulbere-acid oleic si mediul de dispersie.

 	- o cantitate de lichid magnetic poate fi suspendata, in spatiu prin
actiunea unui cimp magnetic;
        - un magnet permanent poate fi levitat stabil intr-un lichid magnetic
(se autosuspenda);
        - levitatia stabila a unui obiect nemagnetic, cufundat intr-un lichid
magnetic, prin aplicarea unui cimp magnetic;
        - corpurile capata o greutate specifica aparent variablia, in functie
de intensitatea cimpului magnetic si de magnetizatia lichidului magnetic.
        - generarea miscarilor lichidului prin mijloace termice si magnetice
fara a avea parti mecanice mobile;
        - posibilitatea de a curge si de a conduce fluxul magnetic
        - formarea spontana a picurilor de lichid cu stabilitate mare in
prezenta unui cimp magnetic perpendicular la suprafata lichidului.
        - rotirea unui lichid magnetic de catre un cimp magnetic rotitor.

       Descoperite in jurul anului 1960 la NASA, lichidele magnetice au
aparut ca mijloc de control al carburantilor in motorul de racheta in conditii
de imponderabilitate.
        Consta dintr-o suspensie coloidala de particule magnetice fine cu
diametrul in jur de 100 micro, intr-un lichid de baza. Particulele sunt invelite
cu un agent dispersant, pentru a preveni aglomerarea lor datorita
interactiunilor magnetice dintre ele.

ENG: FeroFluid

A ferrofluid (from the Latin ferrum, meaning iron) is a liquid which becomes strongly polarised in the presence of a magnetic field.

Ferrofluids are composed of nanoscale ferromagnetic particles suspended in a carrier fluid, usually an organic solvent or water. The ferromagnetic nano-particles are coated with a surfactant to prevent their agglomeration (due to van der Waals and magnetic forces). Although the name may suggest otherwise, ferrofluids do not display ferromagnetism, since they do not retain magnetisation in the absence of an externally applied field. In fact, ferrofluids display paramagnetism, and are often referred as being “superparamagnetic” due to their large magnetic susceptibility. Truly ferromagnetic fluids are difficult to create at present.

Ferrofluids comprise microscopic ferromagnetic nano-particles, usually magnetite, hematite or some other compound containing Iron. The nano-particles are typically of order 10nm. This is small enough for thermal agitation to disperse them evenly within a carrier fluid, and for them to contribute to the overall magnetic response of the fluid. This is analogous to the way that the ions in an aqueous paramagnetic salt solution (such as an aqueous solution of copper sulphate or manganese chloride) make the solution paramagnetic.

True ferrofluids are stable. This means that the solid particles do not agglomerate or phase separate even in extremely strong magnetic fields. However, the surfactant tends to break down over time (a few years), and eventually the nano-particles will agglomerate, and they will separate out and no longer contribute to the fluid’s magnetic response. The term magnetorheological fluid (MRF) refers to liquids similar to ferrofluids (FF) that solidify in the presence of a magnetic field. Magnetorheological fluids have micrometre scale magnetic particles that are 1–3 orders of magnitude larger than those of ferrofluids.